24 Jul 2021

17. POESÍA RUMANA. CORINA OPROAE

-29 Ago 2020

Los primeros cinco poemas de esta selección están escritos originalmente en español y traducidos al rumano por la propia autora.

 

 

ANÁSTASIS 

 

Murió de noche.

La lloré tres días

y luego me senté paciente a su lado

esperando que resucitase.

                               

Me habían explicado

que alguien de entre nosotros,

que era santo,

había resucitado

al tercer día

y había subido al cielo.

 

Ella también era santa, pensé,

y mientras esperaba,

tenía el corazón encogido

por si en vez de quedarse

subiría al cielo

ella también.  

 

            De Mil y una muertes, La Garúa Poesía, Barcelona, 2016

 

 

ANASTAZĂ

 

A murit noaptea

și am plâns-o trei zile.

Iar apoi m-am așezat lângă ea răbdătoare

așteptând să învie.

 

Mi s-a explicat

că cineva dintre noi,

care era sfânt,

înviase

a treia zi

și urcase la ceruri.

 

M-am gândit că și ea era sfântă,

iar în timp ce așteptam,

aveam inima strânsă

ca în loc să rămână

nu cumva să se urce la ceruri

și ea.

 

            De O mie și una de morți, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018

 

 

PORQUE NO ES TUYO

 

No sabes acabar este poema

porque no es tuyo.

 

Te llegó un día lleno de amapolas

calladas, exangües y ausentes.

Se te posó sobre los ojos

como una mariposa despistada

y te cegó,

pero sentías sus alas

tambaleantes, aturdidas, lejanas.

 

Hoy, su aleteo ilumina tu ceguera.

Te habla en una lengua extraña

hecha de un silencio infinito

como un campo de trigo verde

dormido bajo el sol.

 

Te confiesa que hay muertos jóvenes

que aún pueden oler la tierra húmeda,

muertos que viven abrazos en la hierba,

felicidades amargas que palpitan

bajo la piel del olvido,

últimos y sagrados deseos de inocentes

desaparecidos en alguna de tantas guerras,

o un hambre atávica que se filtra raíces abajo

junto al olor a pan recién hecho.

 

También te confiesa que hay muertos viejos

que ya no pueden oler ni recordar olores,

muertos que se han vuelto materia

en descenso hacia el centro de la tierra

donde toda la vida que hemos sido

se reduce a un punto ínfimo

que todo lo contiene.

 

No sabes acabar este poema 

porque no es tuyo.

 

Es el poema de todos los que han vivido

muerte y vida voluptuosamente,

los que saben que la tumba

es el único espejo que siempre

te devuelve el mismo rostro.

Un poema que sube desde las entrañas de la tierra,

desanda tiempo y espacio,

se posa sobre tus ojos

—efímera mariposa cegadora,

y te pide desesperadamente que lo continúes.

 

De Mil y una muertes, La Garúa Poesía, Barcelona, 2016

 

 

ÎNTRUCÂT NU-I AL TĂU

 

Nu știi cum să termini acest poem

întrucât nu-i al tău.

 

A ajuns la tine într-o zi doldora de maci

tăcuți, epuizați și absenți.

Iar atunci poemul ți s-a așezat pe ochi

ca un fluture indecis

și te-a orbit,

dar îi simțeai aripile

nesigure, buimăcite, îndepărtate.

 

Astăzi, bătăile sale de aripi îți iluminează orbirea.

Îți vorbesc într-o limbă stranie

alcătuită dintr-o tăcere infinită

ca un lan de grâu verde

adormit sub soare.

 

El îți mărturisește că există morți tineri

care încă pot mirosi pământul umed,

morți cu îmbrățișările lor vii în iarbă,

cu fericiri amare care palpită 

sub pielea uitării,

ultime sfinte dorințe ale inocenților

dispăruți în unul din numeroasele războaie,

o foame atavică filtrându-se printre rădăcini

împreună cu mirosul de pâine proaspătă.

 

Poemul  îți mai mărturisește că există și morți bătrâni,

care nu mai pot mirosi și nici nu-și pot aminti de mirosuri

morți care se transformă în materie

și coboară spre centrul pământului

unde toată viața care am fost

se reduce la un punct infim

care pe toate le cuprinde.

 

Nu știi cum să termini acest poem

întrucât nu-i al tău.

 

Este poemul tuturor acelora care au trăit 

cu voluptate moarte și viață, 

ei știu că mormântul

e singura oglindă care întotdeauna

același chip ni-l restituie.

Un poem ce urcă din măruntaiele pământului,

face cale întoarsă prin timp și spațiu,

ți se așază pe ochi —

efemer fluture orbitor,

și îți cere cu disperare să continui să-l scrii.

 

O mie și una de morți, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018

 

 

METAMORFOSIS

 

Una mañana,

hace unas cuantas vidas,

me desperté y decidí ponerme a prueba.

Me dije:

serás mujer y hombre,

pez, insecto y pájaro,

montaña y grano de arena.

 

Como quien disfruta leyendo el final de los cuentos

antes de comenzarlos,

primero fui grano de arena

perdido en la infinitud inexorable

reflejada en la permanencia de las cosas.

Fui también montaña

extraviada en el inconsciente de los mortales

y descansé tanto durante esas vidas

que tuve la tentación de ser,

cuanto antes, hombre o mujer.

 

Pero dejé que las cosas siguieran su curso

y fui insecto —multiplicidad

reflejada en mi telúrica existencia.

Luego fui pez

debatiéndome entre el atávico

ir y venir de los mares.

Esa forma de vida me hizo albergar

deseos de alzarme

 y entonces fui pájaro,

desplegando mis alas con la cadencia del infinito.

 

Fue cuando sentí tanta admiración

que en sueños entablaba conversaciones

con héroes que habían sido capaces de superar

prueba tras prueba hasta llegar a conquistar

el reino y la belleza.

 

También decidí hacer una pausa

y durante alguna vida

sencillamente no fui nada.

 

Ahora soy hombre. Ahora soy mujer.

No os extrañe si os confieso

que he sido muchos hombres y muchas mujeres,

y que de todas esas vidas conservo un recuerdo

más nítido que el alma de la palabra primera.

 

No acabaría nunca si os contara quién fui.

Mujeres y hombres

que habían sido granos de arena,

montañas, peces, insectos y pájaros

y una infinidad de otras cosas y de otros seres.

Hombres y mujeres extraviadas dentro de unas vidas

que, la mayoría de las veces, no eran las suyas.

Hombres y mujeres que sin embargo supieron ser ellas

y reconocerse a sí mismas cuando se llamaban

Adán y Eva, Orfeo y Eurídice, Romeo y Julieta,

Él y Ella, Tú y Yo.

 

De Intermitencias, Sabina Editorial, Madrid, 2018

 

 

METAMORFOZĂ

 

Într-o dimineață,

cu câteva vieți în urmă,

m-am trezit și am hotărât să mă pun la încercare.

Mi-am zis:       

vei fi femeie și bărbat,

pește, insectă și pasăre,

munte și fir de nisip.

 

Precum cei care citesc sfârșitul poveștilor

înainte de a le începe,

mai întâi am fost fir de nisip

pierdut în infinitatea inexorabilă

reflectată în permanența lucrurilor.

Am fost și munte

pierdut în inconștientul muritorilor 

și m-am simțit atât de bine în toate acele vieți

încât m-a tentat să fiu,

cât mai repede posibil, bărbat sau femeie.

 

Dar am lăsat lucrurile să-și urmeze făgașul

și am fost insectă - multiplicitate

reflectată în telurica mea existență.

Apoi am fost pește

zbătându-mă între atavicul

dus și întors al mărilor.

Această formă de viață mi-a stârnit

dorința de înălțare

și am fost pasăre -

îmi desfășuram aripile în cadența infinitului.

 

Și admiram totul atât de intens,

încât în vise, conversam

cu eroii ce fuseseră capabili să treacă

de toate probele până ce-au cucerit

regatul și prințesa.

 

M-am hotărât din nou să mă opresc

și timp de câteva vieți

pur și simplu n-am fost nimic.

 

Acum sunt bărbat. Acum sunt femeie.

Să nu vă mirați dacă v-aș mărturisi

că am fost mulți bărbați și multe femei,

și că din toate acele vieți păstrez o amintire

mai netedă decât sufletul cuvintelor dintâi.

 

Nu aș termina niciodată dacă v-aș spune cine am fost.

Câți bărbați și femei

care fuseseră cu toții fire de nisip,

munți, pești, insecte și păsări

și o infinitate de alte lucruri și de alte vietăți.

Bărbați și femei pierduți în niște vieți

ce aproape niciodată nu erau ale lor.

Bărbați și femei care au știut totuși să fie ei înșiși

și să se recunoască pe sine când se numeau

Adam și Eva, Orfeu și Euridice, Romeo și Julieta,

El și Ea, Tu și Eu.

 

La versión en rumano de la propia autora se publicará en 2021 en el libro Intermitențe, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca

 

 

 7.

hay ciervos en mi sueño

sus ojos

guardianes del miedo

rastrean los bosques extraviados

dentro de mis pupilas

 

hablan

todas las lenguas

que alguna vez he sabido

y yo los entiendo

y me regocijo

cuando el caos se me hace cosmos

 

desde dónde amar

 

desde un lugar de aire y luz

que solo existe en la memoria

desde una infancia imaginada

que palpita dentro de este sueño

como el movimiento inalcanzable de una estrella

 

las palabras

duermen en mi garganta

un sueño superfluo

 

desde dónde escribir

 

desde aquel verso incierto

que al leer dejé de serme ajena

desde antes de cualquier comienzo

sin comienzo

 

porque jamás tuve un primer amor

 

porque jamás escribí un primer verso

 

De Temprana Eternidad - Antología personal bilingüe español - rumano, Caza de Libros & Ulrika Editores, Ibagué, Colombia, 2019

 

 

 7.

există și cerbi în visul meu

ochii lor

paznici ai fricii

rătăcesc prin pădurile pierdute

în pupilele mele

 

vorbesc 

toate limbile 

pe care le-am știut vreodată 

și eu îi înțeleg

și mă bucur

când devine cosmos haosul meu

 

de unde să pot iubi

 

dintr-un un loc de aer și lumină

care există doar în amintire

dintr-o copilărie imaginată

ce palpită în acest vis

ca mișcarea intangibilă a unei stele

 

cuvintele

dorm în gâtlejul meu

un vis de prisos 

 

de unde să pot scrie

 

oare dinspre acel vers nesigur

pe care citindu-l nu mi-am mai fost străină

sau de dinaintea oricărui început

fără de început

 

fiindcă prima iubire n-am avut-o nicicând

 

fiindcă primul vers nu l-am scris niciodată

 

O eternitate timpurie - Antologie personală bilingvă spaniolă - română, Caza de Libros & Ulrika Editores, Ibagué, Columbia, 2019

 

 

 15.

no es ni helecho ni zarzamora

la muerte

 

elijo la vida lenta

esta vez

el sosegado envejecer del árbol

que tengo delante

y que ahora me sostiene

el camino infinito

hacia el mar que vi por primera vez

aquellas montañas gigantes desplomadas

en un cambio de estado de inmensidad

y el lento sumergir de mi ser

en un coro antiguo de aguas

lágrimas

que se mezclan con la sal

y se vuelven plegarias

reminiscentes caricias de la diosa petrificada

dentro de mi primer sueño

 

elijo la vida lenta

esta vez

ignorar que el árbol siempre reverdece

soñar dentro de este mismo sueño

rezar en octosílabos que encierran el sentido último del mundo

y curan para siempre todas las heridas

olvidar a la madre

olvidar al padre

mas sin ser huérfana

sentirme hija madre diosa hermana hada bruja

más allá de la vida

más allá de la muerte 

que no es ni helecho ni zarzamora

sino oscuridad y caverna

círculo y esfera

de nuevo y siempre

fulgor   destello                       luz

 

Temprana Eternidad - Antología personal bilingüe español - rumano, Caza de Libros & Ulrika Editores, Ibagué, Colombia, 2019

 

 

 15.

nu e nici ferigă nici ienupăr

moartea

 

aleg viața înceată 

de data asta

tăcuta îmbătrânire a copacului

pe care-l am în față 

și care acum mă susține 

drumul infinit

către marea pe care am văzut-o pentru întâia dată

acei munți uriași prăbușiți

într-o preschimbare a stării de imensitate

și în lenta cufundare a ființei mele

într-un cor antic de ape

lacrimi

ce se amestecă cu sarea 

și se transformă în rugăciuni

reminiscente mângâieri ale zeiței pietrificate 

înlăuntrul primului meu vis

 

aleg viața înceată 

de data aceasta

ignor copacul ce mereu înverzește 

visez în acest vis

mă rog în octave ce încifrează sensul ultim al lumii

și vindecă pe vecie toate rănile

uit mamă

uit tată

fără să fiu orfană

sunt fiică mamă zeiță soră zână vrăjitoare 

dincolo de viață

dincolo de moarte  

ce nu e nici ferigă nici ienupăr

ci întuneric și peșteră

cerc și sferă

din nou și mereu

lucire   licăr                 lumină

 

 

O eternitate timpurie - Antologie personală bilingvă spaniolă - română, Caza de Libros & Ulrika Editores, Ibagué, Columbia, 2019

 

 

Estos dos últimos poemas de la selección están escritos originalmente en catalán y traducidos al español por la propia autora.

 

 

LA MÀ QUE TREMOLA (FRAGMENT 13)

 

La llengua-mare és una mar i et creix a dins. Cada poema escrit (en una altra llengua) és un suïcidi. Bellesa morta que sura i espera que algun dia la ressuscitis. Si és que en sabràs.  

 

poema inèdit de La mà que tremola, pròxima publicació octubre 2020, CafèCentral, col·lecció Balbec, Barcelona

 

 

LA MANO QUE TIEMBLA (FRAGMENTO 13)

 

La lengua-madre es un mar que crece dentro de ti. Cada poema escrito (en otra lengua) es un suicidio. Belleza muerta que flota y espera que la resucites algún día. Si es que alguna vez sabrás.

 

poema inédito en traducción de la autora, del libro escrito en catalán, La mano que tiembla, pròxima publicació octubre 2020, CafèCentral, col·lecció Balbec, Barcelona

 

 

LA MÀ QUE TREMOLA (FRAGMENT 15)

 

Podries dir que la llengua-mare fa olor de maduixes de bosc, de cafè acabat de fer, de llibres nous. Però t’adones que aquesta no seria tota la veritat. També fa olor de llargues cues que mai no has fet per comprar el pa. De zumzeig d’abelles. I d’absències. Ja no pots dir llengua-mare. Suprimeixes la paraula i dius només llengua. Aquesta o aquella altra. Un so que et bressoli, tot i que saps que ja mai no es curaran les teves ferides.    

 

poema inèdit de La mà que tremola, pròxima publicació octubre 2020, CafèCentral, col·lecció Balbec, Barcelona

 

 

LA MANO QUE TIEMBLA (FRAGMENTO 15)

 

Podrías decir que la lengua-madre huele a fresas salvajes, a café recién hecho, a libros nuevos. Pero te das cuenta de que esta no sería toda la verdad. También huele a largas colas que no has hecho nunca para comprar el pan. A zumbido de abejas. Y a ausencias. Ya no puedes decir lengua-madre. Suprimes la palabra y solamente dices lengua. Esta o aquella otra. Un sonido que te acune, aunque sabes que nunca se curarán tus heridas.

 

poema inédito en traducción de la autora, del libro escrito en catalán, La mano que tiembla, pròxima publicació octubre 2020, CafèCentral, col·lecció Balbec, Barcelona

 

 

Corina Oproae. Poeta y traductora, nació en Transilvania, Rumanía. Reside en Cataluña desde 1998. Escribe en español y en catalán. Mil y una muertes (La Garúa Poesía, Barcelona, 2016) es su primer libro de poemas, también publicado en rumano, en su traducción, en 2018. Su segundo libro, Intermitencias, fue publicado por Sabina Editorial, Madrid, en 2018. En 2019 publicó Temprana Eternidad, una antología personal en Colombia bajo el sello Caza de Libros & Ulrika Ediciones que incluye, además de una selección de poemas ya publicados, poemas del libro inédito Desde dónde amar. En catalán ha escrito La mà que tremola (La mano que tiembla), un libro de reflexión poética sobre el hecho de escribir en una lengua que no es la lengua materna, que será publicado por la editorial catalana CafèCentral, en octubre de 2020. Traduce del rumano y del inglés al catalán y al español. Ha traducido autores como Marin Sorescu (premio Cavall Verd Rafel Jaume de Traducción Poética, 2014), Lucian Blaga, Gellu Naum, Ana Blandiana (premio Jordi Domènech de Traducción de Poesía, 2015), Dinu Flamand o Mary Oliver. Forma parte del jurado del premio de traducción poética Jordi Domènech.

 

 

Corina Oproae. Poetă și traducătoare, s-a născut în Transilvania, România. Din 1998 locuiește în Catalonia. Scrie în spaniolă și în catalană. Mil y una muertes (La Garúa Poesía, Barcelona, 2016) este prima sa carte de poeme, tradusă în română de ea însăși și publicată în 2018 la editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca. A doua sa carte, Intermitencias (Intermitențe), a văzut lumina tiparului la editura Sabina Editorial, Madrid, în 2018. În 2019 a publicat Temprana Eternidad (O eternitate timpurie), o antologie personală la editura columbiană Caza de Libros & Ulrika Ediciones, care include, pe lângă o selecție de poezii deja publicate, poeme din cartea inedită Desde dónde amar (De unde să pot iubi). În catalană a scris La mà que tremola (Mâna care tremură), o carte de reflecții poetice asupra faptului de a scrie într-o limbă diferită de limba maternă și care va vi publicată la editura catalană CafèCentral, în octombrie de 2020. Traduce din română și din engleză în catalană și spaniolă. A tradus poeți ca Marin Sorescu (premiul Cavall Verd Rafel Jaume de Traducere Poetică, 2014), Lucian Blaga, Gellu Naum, Ana Blandiana (premiul Jordi Domènech de Traducere de Poezie, 2015), Dinu Flamand sau Mary Oliver. Este membră a juriului pentru premiul de traducere poetică Jordi Domènech.

 

 

Corina Oproae. Poeta i traductora, va néixer a Transilvània, Romania. Viu a Catalunya des del 1998. Escriu en castellà i català. Va debutar el 2016 amb Mil y una muertes (La Garúa Poesía, Barcelona), llibre també publicat el 2018 en romanès, en la seva pròpia traducció. El seu segon llibre de poemes, Intermitencias, va ser publicat per Sabina Editorial, Madrid, el 2018. El 2019, a Colòmbia, amb el segell Caza de Libros & Ulrika Ediciones, va publicar Temprana Eternidad, una antologia personal que inclou, a més a més de poemes ja publicats, també poemes del llibre inèdit Desde dónde amar. En català ha escrit La mà que tremola, una reflexió poètica sobre el fet de viure i escriure en una llengua que no és la llengua materna i que serà publicat per l’editorial catalana CafèCentral, a l’octubre de 2020. Tradueix del romanès y de l’anglès al català i a l’espanyol. Ha traduït poetes com Marin Sorescu (premi Cavall Verd Rafel Jaume de Traducció Poètica, 2014), Lucian Blaga, Gellu Naum, Ana Blandiana (premi Jordi Domènech de Traducció de Poesia, 2015), Dinu Flamand o Mary Oliver. Forma part del jurat del premi de traducció poètica Jordi Domènech.

 



Compartir